În pădurea de la Katyn, au fost masacraţi aproape 25.000 de mii de prizionieri de război polonezi de către forţele sovietice din ordinul lui Stalin. Mult timp, s-a crezut că naziştii au fost vinovaţii de această tragedie (conform propagandei sovietice). Dar adevărul era altul...
Masacrul a mii de ofiţeri polonezi la Katyn (la vest de Smolensk, în Rusia), în primăvara anului 1940, a fost mult timp prezentat de propaganda comunistă ca fiind „făcut de nazişti.”
Revelat în 1943 de germanii care ocupau regiunea din 1941, Rusia l-a negat întotdeauna, împotriva oricărei evidenţe. Totuşi, în 1959, KGB - ul i-a oferit lui Hrusciov detaliile cifrelor privind crima sovietică de la Katyn. Dar Kremlinul a estimat că era inutil de a se dezvălui adevărul, căci lumea se obişnuise deja cu vinovăţia germanilor!
Peste 30 de ani, 1990, Gorbaciov, secretar general al Partidului comunist din Uniunea Sovietică, a dat o parte din arhivele privind cazul Katyn omologului său polonez Jaruzelski. Abia peste doi ani, când URSS încetase de a mai exista, preşedintele rus Boris Elţîn a oferit preşedintelui polonez Lech Walesa documentul conţinând ordinul pe care l-a dat Stalin NKDV - ului (poliţia politică) de a extermina 25.700 de luptători polonezi prizioneri. Astăzi, prin deschiderea arhivelor şi exumările efectuate s-au adunat noi date despre această dramă.
Totul a început cu invadarea Poloniei de către Armata roşie la 17 septembrie 1939, conform protocoalelor secrete ale pactului germano-sovietic de la 23 august şi 28 septembrie 1939 care prevedeau înfrăţirea Poloniei între Germania şi URSS. Soldaţi, ofiţeri şi civili polonezi au fost atunci arestaţi masiv de NKDV: 150.000 de militari au fost făcuţi prizoineri şi duşi în lagărele de la Starobielsk, Kozielsk şi Ostackov, cât şi în puşcăriile din Ucraina şi Bielorusia occidentală. Lavrenti Beria, şeful NKDV - ului i-a propus lui Stalin, într-o scrisoare „strict confidenţială”, datată martie 1940, exterminarea masivă a prizonierilor de război polonezi. Pe patru foi dactilografiate, el enumera „duşmanii juraţi ai puterii sovietice” polonezi deţinuţi de NKDV care „meritau vina capitală - prin împuşcare.” Această propoziţie a fost semnată şi aprobată de Stalin, Vorochilov, Molotov, Mikoyan, Kalinin şi Kaganovici, membri ai Politburo - organ suprem al partidului comunist.
Aşadar, ca urmare a raportului lui Beria, Stalin, prin „decizia din 5 martie 1940”, a ordonat lichidarea a 25. 700 de polonezi „duşmani incorijibili” care “aşteptau doar de a fi eliberaţi pentru a participa activ la lupta contra puterii sovietice” (pe atunci aliată cu naziştii). Această decizie dădea o aparenţă de legalitate actelor arbitrare şi criminale comise contra cetăţenilor care luptau contra agresiunii şi ocupaţiei ţării lor către URSS.
NKVD - ul a notat adresele familiilor prizionerilor care putuseră să menţină contactul cu apropiaţii lor. Aceste familii au fost înscrise în registrele poloneze destinate marii deportări din aprilie 1940 spre Siberia şi Kazakhstan, cât şi următoarelor, în special cele din iunie şi iulie 1940, care, adăugându-se celei din februarie, au numărat peste 1.800.000 de persoane (din care puţine au reuşit să supravieţuiască).
În martie - aprilie 1940, o comisie specială a examinat, conform deciziei date de Politburo, cazul tuturor prizonierilor polonezi. “Pe măsură ce autorizaţiile de lichidare soseau, mărturiseşte Iuri Zoria, locotenent-colonel al GRU (informaţiile militare sovietice), Soprunienko (director al Afacerilor prizonierilor de război ai NKDV - ului) forma grupe de 100 – 1.500 de prizioneri care erau încredinţaţi, conform ordinelor directorilor de lagăre, comandanţilor de regiuni ale NKDV - ului de la Smolensk, de la Harkov şi de la Kalinin.”
Toată operaţia era condusă prin Merkulov, unul din adjuncţii lui Beria. Planificarea transportului pe cale ferată a fost încredinţată responsabilului direcţiei superioare de transporturi a NKDV, Milstein. Organizarea securităţii de-a lungul traseului revenea generalului - maior Harapov.
Expedierea polonezilor în afara lagărelor era în grija directă a lui Soprunienko şi a adjunctului său Koklov.
Transferaţi la Smolensk, la Harkov, (azi în Ucraina) şi la Kalinin (azi Tver, în Rusia), militarii polonezi au fost, nopţi la rând, torturaţi. Cadavrele deţinuţilor de la Smolensk erau apoi încărcate în camioane care, noaptea, erau transportate în pădurea Katyn, unde se găseau, chiar în perioada în care au fost comise crimele, pentru a pescui în Dniepr, demnitarii sovietici, în special Kaganovici, membru al Politburo, care nu ignora însă ceea ce se petrecea în apropierea sa. De la Harkov, corpurile victimelor erau expediate la Dergatci, într-un parc forestier, unde atunci îşi aveau cartierul general mareşalul Vorocilov, Hruscios, Kaganovici şi alţi membrii ai nomenklaturii. Din puşcăria din Kilinin, cadavrele ofiţerilor polonezi erau transferate la Miednoy.
O parte din prizioneri au fost ucişi chiar pe marginea gropilor. Din gara de la Gniezdovo, militarii polonezi din lagărul de la Kozielsk au fost duşi în pădurea de la Katyn, unde au fost şi ei ucişi pe marginea gropilor comune sau în ele. Prizionerii coborâţi la staţia Dergatci au fost obligaţi de a parcurge pe jos opt kilometri până la parcul forestier, unde şi-au săpat probabil propriile morminte. Desfăşurarea masacrului de la Katyn a putut fi reconstituită de comisiile de anchetă constituite în 1943, prin rezistenţa poloneză, prin comisia Congresului SUA, prin mărturii şi istorici care nu s-au lăsat intimidaţi de interzicerile sovietice. Dar a trebuit să se aştepte 1991, apoi 1995, pentru ca echipele poloneze să poată lucra în gropile comune de la Dergatci şi de la Miednoy.
La Dergatci, sovieticii ucideau polonezii cu un glonţ în gât; atunci când ratau tirul, loveau victimele cu baioneta, cu patul sau cu sabia. În 136 de cazuri din 3891, glonţul a fost tras în gât, în partea sa superioară, astfel încât să străpungă faţa. Ofiţerii ucişi aveau în general 30 de ani, însă se aflau printre ei oameni în vârstă şi tineri de cel puţin 20 de ani. În 1991, la Dergatci s-au descoperit 14 gropi de polonezi gradaţi, situate lângă 60 de gropi de civili ucrainieni lichidaţi de poliţia politică încă din anul 1920.
Există enorm de multă documentaţie filmată între 1991 - 1992 la locurile exumării de la Harkov, Kalinin, Dergatci, Piatikatki şi Miednoy. La Irkutsk, se găsesc trei gropi de polonezi, în apropiere de aeroportul internaţinal. Membrii NKDV au fost interogaţi cu privire la masacre şi au mărturisit faptele lor. Ai noştrii au împuşcat polonezii în 1940. Şi deasemenea, o parte dintre polonezii religioşi care au fost ucişi în pivniţele NKDV - ului de la Smolensk (este vorba de catolici, protestanţi, ortodocşi, cât şi rabinul armatei poloneze duşi în lagăre în decembrie 1939), a declarat Klimov, un funcţionar al KKDV - ului de la Smolensk.
Tokariev, şef al NKDV - ului de la Kalinin în acea epocă, povesteşte: „Când moscoviţii au terminat masacrul, au făcut un banchet, dar nu m-am dus (...). Ucideau în fiecare zi, chiar şi de 1 mai (...), 250 de oameni pe zi, timp de o lună. Chiar şi de 1 mai!”
În sfârşit, din 230. 000 de prizioneri de război polonezi, ofiţeri sau simpli soldaţi, oficial declaraţi de Stalin în urma luptelor din septembrie 1939, se poate afirma azi că 4 404, de ofiţeri deţinuţi la Kozielsk au fost asasinaţi la Katyn, 6 287 de ofiţeri din Ostackov au fost masacraţi în apropiere de Kalinin, la Bologoy şi Piatikatki, 3 891 de ofiţeri prizioneri la Starobielsk au fost găsiţi morţi în apropiere de Harkov la Dergatci, la Lesopark (parcul forestier), 3 435 au fost ucişi în puşcăriile din Ucraina, 3 970 în puşcăriile bieloruse, 2 595 (sau mai mulţi) au fost executaţi pe loc sau aduşi şi ucişi de NKDV după atacul german contra URSS, la 21 iunie 1941.
Dacă adăugăm la aceste cifre o mie de luptători din rezistenţa civilă sau militară antinazistă asasinaţi de sovietici, obţinem un total de 25 - 700 de victime, ceea ce dorea Stalin.
Prin ordinul secret nr. 0011365 din 25 octombrie 1940, s-a făcut o listă de prime semnată de Beria în persoană, care acorda la 44 de funcţionari ai NKDV - ului o primă de 800 de ruble fiecăruia „pentru că a executat într-o manieră eficace îndatoririle speciale.”
