Portal e-NIGME

Termenul veneţii desemnează două sau trei popoare antice omonime. Unul este dintre popoarele galeze. Locuiau în actualul Morbihan şi a dat numele său oraşului Vannes.

Acest popor este mai ales cunoscut prin faptul că Iulius Cezar l-a citat în „Comentarii asupra războiului galilor”, însă date recente ne lasă să credem că el era mai puţin puternic, bogat şi influent în Bretania decât osimii.

Altul trăia în Veneţia şi a dat numele său Veneţiei. Vorbea o limbă italică, veneta. Sunt frecvent considerate ca fiind de aceeaşi origine cu venetii din Galia. Această teorie se fondează pe asemănările lingvistice prezente între altele în onomastică, dar aceste trăsături comune pot fi explicate de asemenea prin legăturile de asemănare strânse care existau între limbile italice şi limbile celtice. Datele lingvistice nu ne permit deci de a tranşa în favoarea nici uneia din aceste două ipoteze.

Numele „venet” era de asemenea dat de germani unui popor din Europa centrală care va fi în cele din urmă slavizat, wendii.

O remarcă asupra limbii: veneta este o limbă veche care era vorbită de indo-europeni din regiunea Veneţia. În regiunea istorică populată de veneţi, limba actual vorbită de cei mai vechi este bretona veneţiană.

Ipoteze
Andre Martinet face următoarea ipoteză: veneţii, popor de limbă indo-europeană erau localizaţi către sfârşitul mileniului III înainte de Christos şi la începutul mileniului II î. de C. în împrejurimile Poloniei actuale. În această epocă, dialectele care vor da naştere limbilor celtice, italice, germanice şi slave trebuiau să fi fost mult mai de neînţeles.

O parte dintre ei a trebuit să urmeze spre Vest celţii, pentru a fi în sfârşit complet celtizată, în timp ce altele au fost antrenate spre Sud, pe urmele italicilor, a căror influenţă lingvistică o vor suporta. În fine, unii au rămas pe loc, unde s-au germanizat probabil progresiv, înainte de a suporta presiunea slavilor, cu care se vor contopi până la urmă ( sec. V). Germanii vor continua atunci de a-şi desemna vecinii din Sud-Est, care sunt acum slavi, prin numele de „wendei.”

Veneţii din Italia
Veneţii (în latină veneti) din Italia trăiau în Veneţia şi erau crescători de cai reputaţi. Ei i-au respins în munţi pe eugani. S-au luptat fără încetare cu vecinii lor celţi, cu carnii, istrienii şi liburnienii. Sunt semnalaţi ca aliaţii romanilor în sec. III înainte de Christos. Ei au furnizat atunci auxiliari armatei romane în timpul celui de-al Doilea Război punic. Apoi, probabil au trebuit să se refugieze în insulele din laguna Veneţiei în faţa sosirii invadatorilor.

Pentru a-i combate pe galezi, s-au aliat cu Roma şi i-au acceptat uşor hegemonia. Ei sunt încă semnalaţi în insulele din Adriatica sub Marc Aureliu (sec. II). Li se cunoaşte limba, veneta, graţie câtorva sute de inscripţii. Capitala lor a fost la Padova, cel mai frumos din cele 50 de oraşe ale lor.

Veneţii din Galia
Armorique era locuită la sud de veneţi. „Prin marina lor considerabilă, superioritatea lor nautică bine recunoscută şi relaţiile lor comerciale cu insula Britania, venetii au devenit un popor foarte puternic, a cărui autoritate se întindea departe pe tot litoralul Galiei şi Bretaniei Insulare. Ei posedau un mic număr de porturi situate pe această mare deschisă şi furtunoasă la mari distanţe unul de altul şi le cerea tributuri aproape la toţi navigatorii care erau obligaţi de a trece în apele lor”, a mai scris Iulius Cezar.

Veneţii, puternică şi influentă putere maritimă şi comercială, cum vor fi mai târziu Veneţia şi Saint Malo, aveau o organizare teribilă. Erau dotaţi cu un senat şi aveau în special o importantă flotă pentru comerţ cu insulele Britanice şi Italia. Ei distribuiau vin şi ulei (cu convoaie trimise de la Bordeaux) în Armorique şi totodată în Bretania insulară, în principal la Hengistburg Head (nu departe de Burnemuth în Dorset-ul actual). Între altele ei vindeau săruri şi mezelărie din Armorique deja bine cunoscute şi apreciate la Roma, plumb, cupru şi cositor în marea insulă.

Mai la sud de Armorique existau namnetii care trăiau la izvoarele Loirei şi vor da numele lor oraşului Nantes. Aceştia erau numiţi „samniti” de Strabon şi Ptolomeu. Mult timp, au fost un simplu trib al veneţilor.

Pictonii erau ostili veneţilor cum se poate deduce din legătura lor cu proconsulul Iulius Cezar de la prima sa campanie şi din navele construite sau furnizate romanilor de ei, prin santoni şi alte popoare galeze pentru a le facilita ruinarea veneţilor.

În anul 56 înainte de Christos, navele lui Iulius Cezar furnizate de alte popoare galeze au distrus flota veneţilor în cursul bătăliei de la Morbihan. Parlamentul a fost trecut prin arme şi femeile şi copiii, vânduţi ca sclavi.